Sorana Cîrstea a dezvăluit prin ce trece: „Sacrificiul meu”

Redactor:
Alex Oroianu
Sorana Cîrstea a dezvăluit prin ce trece: „Sacrificiul meu”
  • Publicat:

Sorana Cîrstea a dezvăluit întregii lumi prin ce trece într-o postare recentă pe contul ei de Instagram.

Tenismena în vârstă de 34 de ani nu a mai jucat un meci oficial de la începutul lunii iulie, atunci când a fost înfrântă de sportiva din Regatul Unit, Sonay Kartal, în primul tur de la Wimbledon, scor 6-3, 2-6, 0-6. Sorana Cîrstea se află într-un amplu proces de recuperare, iar astăzi, 24 septembrie, a postat o fotografie prin care anunță că este aproape de revenirea pe teren.

Sorana Cîrstea nu a mai jucat din iulie și dezvăluie că este aproape de revenirea pe teren

Sorana Cîrstea nu a avut cel mai constant sezon, deoarece a suferit o accidentare care o ține departe de terenul de tenis și la ora actuală. Se pare că iubita lui Ion Ion Țiriac se pregătește intens pentru revenirea pe teren, care va fi, cel mai probabil, în perioada apropiată, așa cum a anunțat.

Cîrstea a postat o fotografie pe contul ei de Instagram, aflându-se pe banda de alergat, cu melodia lui Creed – My Sacrifice, care reprezintă un mesaj clar pentru eforturile pe care le depune.

Sezonul 2024, cel mai slab din cariera Soranei Cîrstea

Sorana Cîrstea a înregistrat doar 12 victorii în 28 de partide oficiale disputate de-a lungul anului 2024, iar cel mai important rezultat pe care l-a obținut este semifinala de la Dubai. Cea mai recentă victorie a Soranei Cîrstea a fost pe 11 mai, atunci când s-a impus în fața Marketei Vondrousova, în turul trei de la Roma, scor 7-6 (1), 6-3.

Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Foundation Trophy, turneul tatălui iubitului ei, Ion Țiriac, și a oferit câteva detalii importante legate de recuperea ei și revenirea pe teren.

M-am bucurat mult să văd o româncă învingătoare aici, acasă. Mi-a plăcut foarte mult ce a jucat Miriam astăzi. Cred că are viitorul în față, mă bucur să văd și alte românce care joacă bine și reușesc. Într-o săptămână revin pe teren. Deja am început să alerg săptămâna aceasta, fix cum au spus doctorii. Va dura cel puțin două luni să pot fi competitivă. Așa cum am spus, abia în ianuarie pot să revin pe teren. Îmi doresc să particip în Australia, vedem exact atunci, mai aproape. Sunt două vești bune, revenirea mea și a Simonei, cred că mai putem face rezultate bune și putem aduce tenisul în prim-plan”, a spus Sorana Cîrstea.

Alex Oroianu / Redactor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! După nuntă, Nelson Mondialu nu îi mai primește pe Livian și pe Bogătașu' în casă! Acuzații grave, de la ce a pornit totul!
ȘOC! După nuntă, Nelson Mondialu nu îi mai primește pe Livian și pe Bogătașu' în casă! Acuzații grave, de la…
Acum e clar: anunțul FRF despre Dorinel Munteanu
Acum e clar: anunțul FRF despre Dorinel Munteanu
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat, după ce a născut doi copii
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat, după ce a născut doi…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
România, lovită de ciclonul Ashley, fix când Dunărea va avea debitul maxim. Pregătiri de evacuare
România, lovită de ciclonul Ashley, fix când Dunărea va avea debitul maxim. Pregătiri de evacuare
ADEVĂRUL despre cei mai CRIMINALI frați din istoria Americii
ADEVĂRUL despre cei mai CRIMINALI frați din istoria Americii
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de propriul frate: „Te culci cu toate femeile”
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de propriul frate: „Te culci cu…
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii și…”
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii…
România trece la ORA DE IARNĂ! Data când dăm ceasurile cu o oră înapoi
România trece la ORA DE IARNĂ! Data când dăm ceasurile cu o oră înapoi
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare…
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Captură record de cocaină în portul Constanţa. Drogurile erau ascunse în fructe congelate
Captură record de cocaină în portul Constanţa. Drogurile erau ascunse în fructe congelate
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din România
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din România
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când plecat pe Drumul Zeilor
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când plecat pe Drumul Zeilor
×